Real Madrid a început discuțiile cu impresarul lui Toni Kroos. „Galacticii” au trei alternative dacă nu reușesc să-l transfere pe mijlocașul german

Real Madrid a început discuțiile cu impresarul lui Toni Kroos.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cotidianul spaniol As scrie în ediția de duminică despre faptul că Real Madrid a început discuțiile cu agentul lui Toni Kroos (24 de ani), fotbalist al cărui acord cu Bayern Munchen va expira în vara anului viitor. Oficialii de pe „Bernabeu” au avut o primă rundă de discuții cu Volker Struth, impresarul mijlocașului german, și au aflat care ar fi condițiile în care jucătorul ar putea trece în Spania.

Până atunci, Kroos va trebui să finalizeze mai întâi discuțiile cu Bayern Munchen. Pentru a semna prelungirea, fotbalistul ar fi cerut o dublare a salariului său de la 3,5 milioane de euro la 7 milioane, tot atât cât încasează și starurile Mario Gotze și Franck Ribery. Deocamdată, răspunsul primit din partea oficialilor bavarezi a fost unul negativ.

Dacă nu se va ajunge la o înțelegere între Bayern și Kroos, nemții vor fi obligați să înceapă tratativele cu Real Madrid, pentru a nu risca să-l piardă gratis pe mijlocaș în vara anului viitor. Singura concurență a „galacticilor” în cursa pentru achiziționarea fotbalistului german se mai află doar Manchester United, grupare care ar fi dispusă să îi plătească acestuia salariul solicitat.


4 goluri și 9 pase decisive a reușit Kroos în stagiunea 2013-2014


Alternativele sunt mai scumpe

Dacă nu va reuși să ajungă la o înțelegere cu Bayern pentru Toni Kroos, conducerea lui Real Madrid are pregătită o listă de nume pentru care vor începe din nou discuțiile. Chilianul Arturo Vidal, de la Juventus, este un fotbalist pe gustul lui Carlo Ancelotti, dar prețul piperat cerut de italieni descurajează elanul spaniolilor. Torinezii vor o sumă cuprinsă între 50 și 60 de milioane de euro în schimbul lui Vidal, iar în afacere să fie inclus și argentinianul Angel Di Maria. Singura soluție ca afacerea să se facă ar fi eventualele insistențe ale chilianului în fața conducerii lui Juventus.

Verratti, fostul elev al lui Ancelotti de la PSG, costă și el 35 de milioane de euro. Florentino Perez s-a întâlnit cu omologul său din ffruntea grupării pariziene, Nasser Al-Khelaifi, la Roland Garros, și l-a întrebat pe acesta despre posibilitatea trecerii italianului pe „Bernabeu”.

În fine, ultima variantă pentru „galactici” este francezul Paul Pogba, tot de la Juventus. Și pentru acesta se vorbește despre un schimb cu Di Maria și/sau Marcelo, iar suma totală a mutării este estimată, de asemenea, între 50 și 60 de milioane de euro. Cotidianul As scrie că în cursa pentru Pogba ar fi intrat și PSG, iar francezii ar fi reușit deja să obțină un acord de principiu din partea mijlocașului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×